cândva era pace
pe mirişte şi în inimă
diminețile încă aveau înțeles
mă culcam în iarba
cu miros de nemurire și lut
priveam cerul
încremenit în splendoare
acum aici am totul
îmi spuneam
niciodată aerul
nu va mai fi atât de uşor
niciodată gândul
la fel de candid
niciodată orele
atât de depline
bucură-te copile
până când tristețea
nu va încolți
triumfătoare şi slută
printre firele
de albăstrele
şi caprifoi