Câte-nțeleg, n-am înțeles,
dar aș lua toate câte las,
tot ce-am cules și n-a rămas,
tot ce-a rămas și n-am cules.

Azi din frântura unui ceas
eternității aș ști să-mi țes
și la o margine de șes
lumi noi mi-aș scrie pe atlas.

Câte-am stricat, câte n-am dres,
le-aș face-acum iconostas
și-aș bea cu sete, tot mai des,

pe orice drum, la orice pas,
din ce-a rămas și n-am cules,
din ce-am cules și n-a rămas.