pendula bate douăsprezece fix.
sătul de vana aşteptare-mi zic:
acuma eşti convins
că pe-a lui listă nu eşti scris,
Ioane, du-te la culcare!

exact la ultima bătaie
a ceasului, îmi sună soneria.
gândesc: vecinul de la trei iar s-a-mbătat,
îs hotărât să-l bag în mă-sa
şi binişor,
înlătur clapa, mă uit pe vizor,
- speranţa-i ultima ce moare-
brusc mă apucă bucuria,
e moş crăciun pe coridor
şi-l văd în mare agitare.
iute-i deschid. el dă năvală,
aruncă sacul gol pe hol
şi-o taie înspre dormitor: unde e buda?
în capăt pe al doilea hol, îi zic.
rămân perplex...

cu poalele în cap el îşi încheie pantalonii,
zâmbeşte larg şi uşurat:
îţi mulţumesc că m-ai primit,
de-o vreme sfincteru-i cam lax
şi m-apucase diareea.
a luat sacul şi-a plecat.

un roi de gânduri bâzâia sub tâmplă:
la naiba, doamne, ce mi se întâmplă?
apoi un gând raţional:
ia dă-le-ncolo de emoţii,
ăsta se pare că ţi-i datul sorţii
şi-oricât ai vrea nu ai ce-i face,
zi mulţumesc că totuşi a venit
chiar dacă numai să se ce şi ace...