Cui îi mai putem mărturisi dragostea
când nopțile se destramă spre răsărit
și nu se zărește niciun semn de iubire,
ziua se va deschide cu porți de lumină,
drumurile și ele se desfac spre orizont
cu mari întrebări fără răspuns,
timpul curge ca apa pe lespezi
și nu se oprește niciodată.
Lumea e cu ochii în patru și privește
cum totul se schimbă din interior,
nu mai cred în minuni de conveniență
în care tu m-ai prostituat lucid
și am rămas tributar câmpiilor soarelui
unde vârsta ma lăsat zălog
iubirii de la capătul drumului.