I-adun în balconul deschis cu o mână de grâu.
Ochii-i numără, nu fie de deochi, e un stol mărişor.
A apărut unu nou, alb-negru şi pintenat,
Numai de l-ar ţine sănătos Dumnezău...

Porumbeii mi-au fost şi-mi sunt dragi indiferent de culori.
Oare cât timp voi mai avea grâu să-i adun?
Se mişcă acum rotitor, guruind, parcă dansează şi cântă.
Toate sunt bune, cu mine, cu ei, în balcon.
Oraşul habar n-are de clipa asta minunată, senină...
Lumea e-o ploaie din cer, oamenii picături,
Acum fulguie domol, dar în furtuni şi viscol, prăpăd.
Câte vijelii au fost şi-or mai fi, nu stau să socot...
Hârjoană. îi las pe creştet, pe umeri, stau să-i alint.
Era o vreme când mâncau şi-şi luau zborul grăbit...

Doamne, îţi mulţumesc că mă laşi să mă bucur de ei,
Ochii să-i numere, să-i mângâie mâinile...
Lasă-mi grâu şi puterea să-i chem,şi ei să vină până la
Jalea din urmă, când speriaţi vor zbura, că dat
E al sorţii tăiş, hăcuitor dureros de lumină...
Secundele-s grâu, balconul sunt eu şi ei anii mei,
Toate se leagă armonios dar c-un final infernal...
Ioane, alo, alo, ia vezi, bucură-te, ce naiba, e ziua ta...

azi, 07.01.2020