făcea ușor trecerea
către mâine
mirosea așa de frumos
așa de cald
aproape ireal
a sanie și a fum
a verdeață
în orice clipă un brad
se lăsa împodobit

cu brațul de lemne
într-o simetrie perfectă
micuță și stranie
însuflețea poteca
dinspre casă spre cer
dinspre cer spre casă...
veneaaaaaaa......

frica mea
pe care o ținusem
prizonieră
de teamă să nu stârnesc râsul... alte vietăți fanatice
(mâzgăleam îmi strângeam un șiret... fluieram vrăbii imaginate)
se făcea nevăzută
rămânea cearcănul înconjurând
rana antică a frumuseții

atâta vreme n-am știut
care să fie anotimpul preferat
care sfârșitul
oricum aș fi răspuns
aș fi rostit o minciună

oamenii treceau... treceau
nu aveau pesemne alternativă
nici posibilitatea de a teoretiza prea mult
își puneau când le era frig sau prea-frică
o haină în plus de regulă ilicul croșetat
lângă ferestruica prin care privind
intrai în Poveste

așa de frumos ningea!