Mereu lași lucrurile să se scuture,
pui în ele porțile deschise ale înțelegerii
și drumurile trec odată cu veșnicia
sub lumina ca o săgeată în tolba săracului
ce așteaptă vindecarea de inimă
când inima își cere dreptul puterii.

Întotdeauna iubirea mai înaltă decât noi
este și în străinătatea cu unghiuri ascuțite
de unde își culege sănătatea mierii
și intră în memorie pe liniile curbe,
să deschidă acel tărâm minunat
unde se nasc trăitorii în cuvântul sfânt.