pocnește secunda acestei lumi când o ridici
pe inele de viermi
apa stătută din vene îmbată renegații îngeri rătăciți în cutele
respirației noastre împănate de eu
sub ciuperca atomică obstinați ne-am săpat casă
sărutul meu iubite îți plătește doar o iluzie
în lipsa unui rug
și-a iubirii ce arde pământul
castrat de pupile

nimic nu vedem când ne privim chipul și limba putrezită nu mai adăpostește vulturi

pe această pagină de orizont negru
se joacă țintar pe cadavre
se beau vârtos lacrimi îndoite cu rom și arsenic
din gamele se preling pe bărbie fantome
ca niște gheizere amintirile fierb în molecula de aer
apneea pe gol de vibrații
nu răscumpără nici un curcubeu cianotic
refugiat într-o carne prea moale

din explozia secundei fără de zboruri ies porumbei cu ramuri carbonizate
de viață

închin ultimul pocal pentru căderea pe tălpi de geneze

singurul lest viabil
iubirea
înghite abisul