între două duminici
noi imitam fericirea,
anostă
searbădă
ca sunetul unui violoncel uzat
de prea multe concerte ratate
de prea multe șuturi prin culise

între două căderi nervoase
noi imitam ecoul iubirii
deși suna fad
fals,
ca un diapazon dezacordat
de atâta lovituri
în niște pereți
total invizibili