Gonit din raiul lui, pesemne,
un înger trist ni le-a adus,
menirea lor în noi sa-nsemne
ca-n lut mai zace-un strop de sus.
Spalam cu lacrimi rani si spade,
sfintim cu lacrimi un sarut,
din lacrimi ridicam arcade
pe unde viata ne-a durut.
Zvârlim în ele pietre grele
si scoatem saci de aur, grei,
topim un pumn de spini în ele
si facem scari de funigei.
Din lacrimi punem pod genunii,
din lacrimi înviem mereu,
si împletind din lacrimi funii,
ne priponim de Dumnezeu.