Să poarte pe umeri, lemn sănătos
în care se cioplește durerea,
mâna cu dălți ascuțite să încrusteze
tot ce se spune despre moarte și viață.

În fibră să ardă gândul fierbinte
dezlegat de teama negrei preziceri
până totul se va sfârși luminos.

Numai sufletul fereastră spre cer
la care sosesc îngerii,

să creadă în lăuntrica putere
cu degetele să-și facă semnul
și inima de măr fermecat

din care fiecare să muște iubire.

Și pe deasupra este o rugă
ce te convinge de adevăr,

iar apoi cuvântul
ce se îmbracă în slavă
în timp ce toți așteaptă cu inima strânsă.