Li-i gura ostenită foarte,
cast, sufletul, și neamar.
Păcatul, ca un dor de moarte,
îi tulbură în vis arar.

Unul se-aseamănă cu altul,-n
grădina Domnului, – și nu-i
tăcere ca a lor în 'naltul
imn întru, mare, slava Lui.

Doar când din aripi bat departe,
un vânt se naște, ca și cum,
cu mâini de sculptor, propria-i Carte
a Facerii, ciudat de-aparte,
ar răsfoi-o Domnu,-acum.



Traducere Șerban Foarță