Dincolo de fereastră-
o nesfârșită Vineri a Patimilor
cu oameni ce sunt doar
cifre statistice pe burtiere la televizor.
Iată, unii fără de care nu am fi reușit:
jurnaliștii!
Zbateri în sfâșietoare neputință
pe paturi de spitale,
îmbrățișate de miile de
brațe ale singurătății.
Acasă plânge cineva, strigă,
printr-un țipăt interior
durerea.
Oricum, nu aude nimeni.
Toți sunt asurziți de griji.
Și ecoul s-a autoizolat.
Geometria virtuților creștine
este azi încălcată cu fidelitate și în masă.
Artificiile teologice adiționale sunt mute.
Îngerii au leșinat și au căzut obosiți.
Zac întinși,
camuflați în saci pentru gunoi.
Pavăză îmi sunt
o mască și mănușile
ce mă așteaptă la ușa de ieșire.
Lumina Învierii trebuie să o caut
înlăuntrul meu.
Acum văd că de fapt nu a venit niciodată
din altă parte,
nu poate veni cu adevărat din altă parte.
Doar dacă o voi găsi,
înseamnă că sunt vie,
că pot renaște
la un alt
conținut de viață.