am văzut arcada de lumină
dar eram plecat prin casă
cu pereții pe umeri
să-mi caut tăcerea şi paradisul pierdut
şi masca de ieri
să nu-mi vadă nimeni sufletul
de azi

am văzut și clopotarul și groparul
și cârciumarul
dar nu mi-au auzit umbra încremenită
sub acoperiș
fiindcă ea striga prin mai multe măști deodată
puse una peste alta
iar inocenţa dintâi
se preschimbase
în pasăre

apoi am luat la numărătoare cărămizile casei
ca pe niște amintiri
deoarece numai cu tristețea poți prelungi
dragostea

iar dintr-odată
aerul a început să-mi vorbească
zguduind cuvintele,
fără să știe
că eu pusesem demult ecourilor
nume de oameni