Îți scriu iubito din cetate,
Plutind în ceața de sub munte,
Când trec fantasmele iertate
Și cei ce nu mai pot răspunde

Și din orașul de menhire,
În pandemia de păcate,
Aș vrea să-ți scriu despre iubire
Când dumnezeu nu ne mai poate

Tu te ascunzi acum în zgură,
În măruntaiele terestre,
Și porți o mască pe figură
Și-ți tragi oblonul la ferestre

Când moare-n chinuri inocența,
Îmbrățișarea e o boală,
Și-ți crește-n ochi recrudescența
De molimă medievală

Și îmi miroase-a anarhie
Când trec pe-afară regimente
Și port trei măști peste idee
Și-mi pun o mască pe cuvinte

Îți scriu din vremi de pandemie,
Când inchiziții ne separă,
Când popii cântă-n agonie
Și-un tren ne mai așteptă-n gară

Îți scriu ca dintr-o altă eră,
Te strig ca dintr-o altă ,
Și te iubesc din stratosferă
De pe planeta fără nume

Și nu știu cum iubirea noastră
De-acum încolo vom privi-o
Căci tu mă chemi la o fereastră,
Dar cu o mână-mi faci adio !