Cum, de pietre și metale,
bolta cu sclipiri încântă,
sumbră-n brun mijește-o sfântă
după lumânări prea pale.

Din rotund plafon, stând peste
cap de înger, clar apare
un alb strop de-argint în care
veșnic licăr dă de veste.

Și în colț un prunc din castă
de milogi, plin tot de zdrențe,
unde spânzură-n stridențe
poleieli sub praf, adastă.

Din splendoare nu-i aprinde
pieptul strop de binecuvântare...
mâna, tremurând mai tare,
c-un slab „Prosim!” mi-o întinde.





Traducere Mihail Nemeș