există încă strada pe care alergam
cu sângele tatălui meu într-o eprubetă
și vasele mele de sânge creau conexiuni
în centrul memoriei afective
unde îngropasem zeci de rugăciuni
învațate de bună voie în copilărie
"Tatăl nostru nu îl lua pe tatăl meu"
voiam să-l salvez și să mai râdă încă o dată
și încă o dată și încă o dată
să îi spun că mă liniștește
cel mai mult să văd cum și-a învins
toate fricile și trage liniștit din țigară
ca un minisfânt amuzant și prietenos
care iubește oamenii și le iartă
viciile atât de necesare supraviețuirii
iată niște rânduri despre cât de important este
să le scriem taților noștri încă în viață
să învingem moartea ținându-ne de mână
până când ea va zdrobi la un moment dat
degetele mele sau degetele tale tată
ca pe niște grisine
iar unul dintre noi nu va mai putea să citească