iubito acestei primăveri i-a fost tare dor de tine
te-a așteptat să-i luminezi grădinile cum numai tu poți
fi atât de minunată minunea mea care atât de încet
te înfiripi un cântecel pe care îl învață mugurii
până să devină flori frunze ramuri și copii avântați
spre niciunde și nici un fel de tristeți nu încap aici
nici un fel de adieri în care tu niciodată altfel totdeauna
împletindu-mi un fel de verde crud în jurul brâului
și mai sus un fel de nerv pe care saltă lin o apă mai vie
decât toate minunile care nu s-au petrecut încă minunea
mea care tăciune ai fost ploaie și mâl peste care
s-a coborât un fel de înger și atât de mult te-a sărutat
cu toate săruturile închipuite până când ți-ai spus
că așa ceva nu s-a mai petrecut iubito în inimă toarnă-mi
toată blândețea asta în care eu te-am tot așteptat
ai venit și primăverii i-a fost rușine să mai întârzie