frica
se naște din instinctul de conservare;
adesea înrudită-i
cu trădarea și lașitatea.
frica-i un fel de
ceață,
vrei, nu vrei,
te cuprinde.


teama indusă
descurajează,
rupe rădăcinile
discernământului;
gândul cercetător -
pentru ce va fi
după moarte,
e o platoșă
îndreptătoare.


înfricoșarea
denaturează realitatea,
schimbă distanțele
dintre oameni;
generează
un câmp morfogenetic-
asemănător
cu pânza unui păianjen.


prin porțile spaimei,
impulsurile energetice
atacă
membranele celulare;
incendiat e
sistemul
imunitar.

cocoșul a cântat,
pleoapele se deschid încet...
o raza
traversează întunericul,
luminându-l pe Petru:
plângând amar,
a invins frica.


credința
naște curajul de a urca
de la frica de sabie ucigătoare
la frica de Dumnezeu.
iubirea-
și numai iubirea,
sfărâmă
al păcatului
fruct