n-am mai făcut-o de mult să-mi trasez o casă din cretă
ușile din cretă ferestrele din cretă acoperișul din cretă eu din cretă
ploaia din cretă și cineva dinadins ștergând ferestrele suflându-și plămânii pe ochiurile de sticlă
în timp ce cântă o melodie veselă și nu mă vede când praful epidermei mele este răspândit virotic
peste lumea asta care nu seamănă deloc a burete cine să înghită atâta istorie a degradării
într-un spațiu cioranian lucrurile devin limbă este tot ce ne recunoaște
și pierim în conformitate cu ea nu mai ascult știrile de la nu știu care oră
în fapt aceeași oră a numărătorii inverse născuți contra naturii mereu vom suferi de o infecție sufletească
mă dor copiii din lumea asta zâmbetul fără prihană și obediența cu care ascultă de niște adulți bolnavi
respiră-ți propriul dioxid de carbon ca să vezi cât de nociv ești
poate că este singura testare adevărată nimeni nu se imunizează într-un bol de sticlă cu_vid