în strana norilor
cuvintele nu mai ajung
se opresc deasupra orașului
alungate
de iluzii,
în ornicele de nisip se frământă visele
ca pe un aluat,
pe plaje, trupuri însemnate cu cristale de sare își caută iubirea
joacă fals poker
cu inima goală,
sub tălpi castelele se năruie măsurând veșnicia,
într-un ștrand în care sarea se aduce din adânc
sunt ziare cu imagini ce înghit sec cuvintele,
zidurile ca de bastion pasc cerul,
pe pământ tălpi de fier grăbesc timpul
să nască întrebări,
la dușuri fețe posomorâte aruncă măștile
zăpada din pleoape le curge pe fard,
cabine insalubre din scânduri umede
sunt purtătoare de păcate,
verdele lor decojit vede un soare palid
se schimbă priviri acoperite de așteptări
ca ale unor temniceri ce nu cred în libertate,
în timp îngerii zburdă nepăsători deasupra apei.