ochii sparg orizontul
degetele scurmă în noapte până devin ape subterane
tribunele se prăbușesc peste mame
bătrâni fără picioare
copii cu brațe legate de zmeie cenușii
infinitul își va termina de ronțăit măștile astringente
în cele din urmă
și-n geană nu vor mai țipa pruncii

animalul totemic al vremii reclamă tributul de sânge
dau morții afară din mine
perfuzorul cu lumină
crăpat
salvatorul și profetul
își leapădă pe furiș straiele în vestibulul iadului
pentru un plus de vedere curată
incendiez spitale
orașe
ochii fără senin fac implozie

arsenica clipă învelește lumea de șapte ori
de șaptezeci și șapte ori descarcerez
duhul
mașina de tocat amiezi albastre
cu cerbicie și-a ascuțit lamelele de gresia inimii
sub pătura îndoielii
nimeni
nu se respiră
fără bypass triplu

timpul din noi
stă în echilibru pe-o nervură de abis

ochii sparg orizontul