înspăimântat și tandru mă privești
cu mânecile suflecate
un vulcan gata să erupă
îți desenez chipul în ședințe pe zoom
îți cânt la telefon un cântec pe care nu știu dacă îl asculți
sunt aproape perfectă

cum să explic acest diagnostic
biluțele din cap cu traiectorii haotice
ce se adună și cad cu zgomot
în aceeași gaură neagră
de unde mă trag și iubesc
tot ce faci e lumină
turnată peste întuneric
ochii tăi frumoși gravi și aspri
îi vreau doar pe mine

suntem un mănunchi de superstiții
un mecanism cu rotițe comune
ce se învârt în sensuri diferite
pentru a merge în aceeași direcție
cuvintele cu care îmi dezvelești coapsele dimineața
intimitatea respirației tale pe pâinea prăjită
mirosul tău de bărbat care a dormit cu fereastra deschisă spre sud
ești aproape perfect

te înspăimânt tot mai tandru
cu gesturile mele cotidiene
cu neliniștea mea dulce-enervantă
neagră dezlegată futilă
invadând teritoriul tău cu zimți
șuruburi și plin de
necunoscute

iubire
adevărul meu vertical
țărmul meu își așteaptă marea