mi-am câștigat dreptul
de a nu mă grăbi
când traversez
pe trecerea de pietoni
și mașinile trepidează
ca niște rinoceri de metal
sau la casa de marcat
când vânzătorul întreabă
dacă nu am cumva un leu
și doisprezece bani
ca să îmi dea rest
o hârtie de cinci
dreptul de a cădea
pe gânduri în tramvai
în timp ce privesc
pasagerii cu privirile goale
precum buzunarele hainelor ude
dreptul de a nu râde
când nu e nimic de râs
de a tăcea
când nu e nimic de spus
dar mai ales
dreptul de a înțelege
când ceilalți mimează
o minimă fericire
din complezență
sau o maximă fericire
din disperare