vara
se înalță zmeie de hârtie și se construiesc castele de o zi
valurile spală inimile desenate pe nisip
în care
iubiri de-o noapte dorm ghemuite
cu visele adunate în căușul palmelor
strânse
strâns
să nu depășească linia albă a zorilor

lucrurile trainice se fac înspre toamnă

când puii au învățat deja zborul și
ploile udă rădăcinile stoarse de efortul rodirii

din lemnul pomului sub care ne-am trăit vara
ne cioplim îngerii
care ne vor însoți
cât e iarna de lungă


urmeazã ultima stație
nu noi
nu încã
nu acum

și coborâm în întunericul acela
fără - cel puțin - să înțelegem
Încotro?