nu vrei să știi cum te micșorezi la trup și la memorie
amesteci în ceaunul cu uitare momente foarte devreme cu momente foarte târzii
rătăcitor prin labirintul unei vieți confunzi viii cu morții
dai foc unor trăiri vechi și le ascunzi pe cele mai noi
începi să vorbești de unul singur apoi cu cei ce nu mai sunt privind pe cei din jur ca pe niște umbre
în mimica feței apar toate acele obstacole peste unele nici acum nu reușești să treci
în culcușul slăbiciunilor confunzi iubirea cu ura
doar cel sărac cu duhul mai slujește iubirii
ori filele vreunei cărți prăfuite
conștiența aproape că se mumifică
cu cât te cauți mai mult prin camerele prezentului
cu atât îți dai seama că ai rămas într-un trecut chinuit și singur
sufletul o prună uscată se chircește în oase sub pielea subțire și mătuită
tristețea îți face cu ochiul și îi răspunzi cu un zâmbet gălbui fără dinți
gândurile nu mai rezonează cu lumina abia dibuiești curgerea întunericului prin ceea ce s-ar numi trup
aici durerea din oase duce luptele iscate odinioară pe câmpuri cu maci
zile în șir într-o nemișcare mortuară
acel ceva te seacă de viață
te faci mic-mic încăt vei țipa la capătul drumului ombilicul îți va fi tăiat
vei căuta țâța morții