Se făcuse noapte și pluteam
într-o mare, fără valuri
de martini

Ca să nu mă înec, l-am înghițit pe tot
Abia atunci am înțeles că de fapt
mă aflu într-o sticlă
o sticlă fără dop

De sus mă strigau oamenii
uneori chiar îmi aruncau câte o scară
de sfoară, pe care nu izbuteam
să mă urc

Și tot învârtindu-mă ca un cărăbuș
în imensa sticlă am observat
că mă aflu într-o altă lume
o lume în care toate sunt de sticlă

Infinitul e de sticlă, dragostea
e de sticlă,lumina e de sticlă
copacii sunt de sticlă
Da, a trebuit să plantez și copaci

Dar copaci fără umbră, căci umbra
ar fi fost de sticlă
și-ar fi fost păcat


1977