Aur topit în negura toamnei
peste alei în putrefacție. Viața
colcăie între diferite umbriri.
E junglă între frunze
de la un capăt la altul.
Roți.
Faruri.
Mohorât
fum, negru de fum,
din coșurile caselor.
Miros de tămâie, difuz,
printre
porțiile mari de tăciuni fumegând
înghițite în copilăria
postindustrială
de lumea favelei românești
din AB până la VN și B.
Tiruri și turiști (se repetă de 3 ori)
Marfă și ... (de 12 ori până apar glasuri din cer).
Postindustrială* (pauză lamentativă, mască)
(Cu forță ca trezit(ă) din morți, mir de firmă peste buzele senzuale, un ritual al individualității, repetați acestea)

*postindustrială ca toamna...
ca Franz Kafka, în ceruri spunându-le
sfinților că el n-am vrut să publice
"Procesul" - istoria a vrut - durerea preindustrială** a vrut.

Post-scriptum:
Toate acestea au un element de răceală
așa cum toate acelea au încercat
să-și dea ultima calorie de morală

**preindustrială ca panerul cu mere...
ca atunci când ridica Ion Creangă
vălul deasupra amintirilor lui din copilărie. A văzut că poporul român de copii,
încuiat între patru pereți, cu joystick-uri,
își amintește de pupăză din tei
de la AB la VN și B...