înot imberb în această lagună a universului
absorb prin tălpi lumina din materia
insuficient coaptă
încât să pot striga victorios
este

un turbion torid toarce în fir nevăzut caierul arterelor
sub privirea siderată a șarpelui exilat
din vertebră

un scrib conștiincios consemnează
că foalele timpului au uitat cum să expire oameni fără mască

obsesiv întind mâna spre aproapele
îngropat în distanțări sulfurice
alunecăm ilegal unul în celălalt până uitarea devine rotundă
povara iubirii
strivește mâna fără gravitația credinței

am pierdut obișnuința de-a ronțăi o bucată ațoasă de viață
la orice colț de stradă
cu inocența copilului zâmbindu-i xantipei
care dăruiește ulcioare cu stele
necunoscuților

socrate nu mai colindă prin piețele publice
scuipând nepăsător cojile de înțelepciune în praful veacului
fără precauții de contaminare
venele mele sunt decolorate de absențele lui stenice

într-o foame frenetică dinții rebeli zdrobesc întunericul bobilor sorții
laguna închide portalul mortificatei trăiri

cu un ultim gest arcuit de geneză
recuperez lumina dintâi și inima nu se mai sfarmă lovindu-se de ea