un câmp galben, sub un cer galben, iar între noi o incizie, ca un drum negru, pustiu. aerul sclipind irespirabil. soarele topit în carne, ca untul întins pe o felie de pâine. poate mi-e foame. amintirea tulbure, ca un pahar cu vin. poate mi-e sete. și plecarea. mersul greoi, într-o poză cu marginile tot mai roase. obsesia uitatului înapoi. uitarea încă departe. nicio victorie în războiul ăsta. nicio libertate în frumusețea asta incandescentă, de sfârșit de lume. doar limba încinsă, gustul de sulf, nările dilatate, gesturile explozive, derulându-se mereu înapoi și neliniștea de dezertor, umflând venele, până într-o canalizare, unde un balon galben plutește printre cioburi de sticlă. și când mă gândesc că trebuie să strâng toată mizeria asta, să pun totul la loc, să fac să fie bine... o să vomit. o să vomit totul. o să vomit, până totul devine real. până nu mai văd prin ochiul tău galben. poate negru.