Mai toarnă, mai toarnă în mine cuvinte
ca niște gânduri, ca niște frunze uscate!
Risipește-te peste tot ceea ce am dinainte
și-mi umple golul ce îl port ca pe o moarte
ce nu poate muri și fii mie în toate!

Dăruiește-mi goluri de timp fără umbre
unde să nu mă pot desfășura mie pe mine
dincolo de propria stare nenumită anume
în care sinele meu se comportă ca sine
dinainte de a-și naște propria lume!

Apoi, și numai apoi, după ce tot vei dărui
și vei turna în mine până la ultima stare,
adaugă-mă cel puțin încă odată, stărui,
mie însumi și cu toate câte sunt în visare,
toarnă-mi-te, cel ce totdeauna te nărui!