Vorbește-mă tare Cuvânt fără umbră!
Nu vezi cum stau în genunchi pe pragul silabelor tale?
Nu vezi cum mă ating de litere ca de moaște?
Vorbește-mă Tu, acum, înainte de a mă cunoaște!

Țipă-mă ca să mă aud când părăsesc umbrele altei vieți!
Țipă-mă, Surdule, să nu uit de mine încă o dată în prag de noi dimineți!

E așa de greu să nu mă împingi singur la limitele zeului ce sunt?
E așa de greu să uiți că nu cresc peste noapte din același pământ?

Hei, Cuvânt fără umbră, Cuvânt fără grai,
de data asta știu și îți spun că nu m-am detașat de Rai!

Te știu cum mă știu pe când nu eram
Te știu cum mă știi pe când mă aflam
în apă și țăr`nă căzând către cer!

Șoptește-mă! Haide! E greu ce îți cer?
Mă văd și te văd și știu că exiști
Mă strigă pe Nume!
Mă cheamă să-mi zbier iar dreptul la lume, sau dreptul la Cer!

Vorbește-mă tare Cuvânt fără umbră!
Nu vezi cum stau în genunchi pe pragul silabelor tale?
Nu vezi cum îmi plâng ultima amintire cu ochi mari și triști?

Vorbește-mă Tu, acum, înainte să-mi spună că iar nu exiști!