să ne plecăm genunchii în rugăciune iară!
cuvintele să tacă, privirile să doară.
să ne umbrim cu gânduri lumina nenăscută,
cu goluri de cuvinte și cu parfum de nuntă!

să stăm în fața lumii ca munții risipind
din trup pântec de aur și linii de argint!
să naștem nouă noi nerisipite gânduri
care nu s-au născut, care nu au pământuri!

tăcând adânc astfel, precum un cer de stele,
să rostogolim lumii piruetări de sfere
din orizonturi zile care mai pot rămâne
gustând puțin din vin, gustând puțin din pâine.