N-o să mai cânt, vă las în sfânta pace,
iertați-mi glasul ars și cobza spartă,
v-am deranjat destul cu strâmba-mi artă,
cântați-mi voi, voi fi doar cel ce tace.

Uitați-mi versul, proza cea deșartă,
rostirea declamată și tenace,
v-am obosit cu slovele-mi posace
și datul meu fruntaș din poartă-n poartă.

V-am plictisit și-mi cer din nou iertare,
promit solemn că n-am să mai greșesc,
mă-mbrac în pelerina de plecare

și-n zâmbetu-mi târziu copilăresc.
Poftiți, vă rog, în locul meu cel mare,
că eu mă duc, de-acum, să-mbătrânesc.