plecasei așa cum te știam
impecabilă, elegantă
în ultima vreme te întrețineau mai mult mahmurelile mele
eu reușeam doar să răvășesc totul în jurul nostru
n-ai vrut să-mi lași nimic
nici un mesaj, nici un reproș cât de cât banal ori murdar
m-ai fi golit și de golul din mine
dacă așa mi-ar fi fost mai ușor să te uit
măcar atât să-mi fi rămas ceva al tău

aseară am ieșit pe terasă
prosopul de pe șezlongul liber, urmă rebelă a șederii tale
păstrase felul în care numai eu știam să te surprind așa
se înnoptase bine
cerul înstelat sclipea
ca un săculeț de catifea plin cu diamante

am ridicat mâna salutând la întâmplare
bineînțeles că nu mi-a răspuns nimeni
poate tu din alte timpuri paralele
glumesc
sunt uimit că mă mai pot totuși ierta
și-am să mă iert
am să mă iert pentru tine
și-am să mă iert pentru noi

Doamne cât iubeam cum ne aveam
doar mie îmi zâmbeai în felul ăla
obrăznicuț de șăgalnic
pentru că știai că numai așa te vreau

silueta subțire și din ce în ce mai vagă a parfumului tău fin
se răsfăța ca o iederă cățărătoare pe fumul țigărilor noastre
îți aprinsesem și ție una

împreună
alunecau discret printre amintirile cu tine,
risipindu-le delicat în petale de scrum
m-am amanetat cu toate zilele frumoase petrecute împreună
azi nu mai sper nimic
poate să ne răscumperi
cu frunzele toamnei
vii?