pe drumul cotidian statui și umbre
toamna încremenită în aramă un coș plin de fructe
arome plimbându-se nori deasupra simțurilor mele
răscolite de un dor cu aripi
reprezentări ale blocajelor
artistice premoniții de demult
chiar și umbrele lor caută un loc mai bun pe pământ
de ceară gândurile ard încet ca la un priveghi al naturii când
moare orice scrupul despre adevăr
plâng tihnit ploi mărunte ude până la piele durerile unui mâine infantil
tulburi cerurile își împart norii colaci
se duc zilele suflete părăsite ale timpului
se scurtează orizonturile lumii
întunericul se prăbușește
aceste morți încolonate îi dau de lucru femeii trecute
încărcată de rodul semințelor cântărite adesea în palmă
o plângem pe ea sau în propriile bărbi neîntrecuți acuzatori de soartă