îmi iscă în suflet furtuni dorul de tine
kilometrii de ceață șterg drumul spre noi
cu aripi de plumb străbat nerăbdarea din mine
dacă nu reușesc, o să-ncerc
să nu-mi strivesc sărutul de umeri-ți goi.

aș vrea să-ți fiu o adiere de vânt
sau poate în ochii tăi, o rază de lună
să-ți mângâi părul răvășindu-ți-l blând
și să-ți fac,
din vălul pleoapelor tale, aripi de zînă.

și aidoma licărului jucăuș din privirea ta udă,
să mă scalzi în petale de mac și-n miros de iarbă crudă
să-ți mușc orizontul ca pe un măr copt și-n taină
să tresar pe zâmbetul tău a bucurie și a vin rubiniu
acum e târziu,
în răsăritul de soare mi-e toamnă.

mi-acopăr sufletul cu dorul de tine
atârnă a greu kilometrii din noi
cu aripi de plumb străbat nerăbdarea din mine
dacă nu reușesc, o să-ncerc
să nu-mi strivesc sărutul de umeri-ți goi.