Am cucerit tăceri adăugându-mi goluri
prin care m-am risipit din mine.

Imaginile pe care ochii voștri le-au privit
uitându-se în ceea ce credeau că sunt,
ca niște hieroglife sau petroglife pline
de linii anonime au desenat din sine
în gândul meu umbrare și spații în care
fără mine privind plângând au adormit.

De fiecare dată în care chipul în distanțe
mi-a fost de gânduri ca de lumini cuprins,
uitări au fost aduse adăugându-i stanțe,
cuvinte sfințitoare adânci, tot mai adânci.

Iar carnea ce-mi scria tăcând uitările,
culoarea-i rătăcită ca un apus de vis,
umplea din ochii lumii priviri și nesfârșiri
și-mi dăruia tăceri rostuitoare-n mine.

Rob jocului de stele ce cad și ard iubind
să-și risipească în vastități cenușa,
ca un cuvânt ce moare adăugându-și sens
mai mult decât nu are în sine-a risipi,
mă dau pe mine mie și tuturor ce vor
a căuta în sine lăsând deschisă ușa
pentru cei care vin și bat la poarta cerului
și nu la poarta inimii pentru a deveni.