mori de vânt și biserica din piatră
barca aceea făcută să scârțâie pe uscat
spre deliciul terifiat sau spaima delicioasă
a copiilor care aveau de-acum înainte s-o confunde
cu vehiculul babei-cloanța de nu va fi fost
lumea aceea de dincolo de cunoscut

fâșiile decupate ilicit dansul imaginar
răbufnind frustrat în realitate

șirul lung de străbuni așa de puțin simțitori
la supliciile străstrăstrăstră... nepoților
ohhh, ce mai străini!

un fluture galben cu aripile înțepenite
pe care l-am plasat masochist
dintr-o parte în alta
până când s-a întors
în cocon


asta și... cred... încă ceva în minus
posibil ulcica de pământ colorată în curcubeu
oamenii miniaturali din lăuntrul ei
existența lor pașnică în afara războaielor cosmice

era

tot ce mai rămăsese
în memoria noastră comună
după ce nu știu care timp
trăsese linie și
prea puțin adunase.