Pereclitat ritm alert,
Bivalent împrăștiat pe perete,
Haotic demers incert,
Pictural desenat, plin de pete.

Mă desfășor în cadrul familiar
Antropic emancipat, secular
Privindu-l, martor fiind,
Mă descoperă muribund.
Ce bine că e doar un jind
Să fiu parte din coloritul primar,
Cum aș fi știut altfel că nu sunt statuar ?

Și atunci concluzionând iterativ
Și greoi respirând:
Pe ce stativ
Mă găsesc desfășurând perceptiv ?

Deznodământul ?
Mormântul !
Începutul ?
Statul !

Devizajat adeseori de acest tablou
Pictat în ulei în mii de culori diverse
Mă opresc asemenea percepției inverse
Pe care o văd c-o sesizează din nou
Al meu atârnat pe peret tablou...

Oare nu sunt eu cel agățat și plin de pete,
Oare nu sunt eu cel care stă prin fapte ?
Cum de fac atât de multe și tot mai admirat
E un tablou de pe-un perete la Luvru agățat ?
Ce a făcut el și eu nu am apucat ?
Nu că aș vrea să fiu de mirat,
Dar oare care sunt compozițiile concrete,
Cum privim arta printre infiltrările deșarte ?
Ce este forma ? Cum ne raportăm la ea ?
Când vedem punctul, nu vedem, de fapt lumea
Sau doar o mică parte a acesteia ?

Am intrat în odăiță și am închis ușa
Încăperea se stinge odată cu lumina.

De unde bate miraculoasă raza
Ce deschide creația,
Cum pică umbra ?
Cum se formează saturația ?

Cum cade colbul din perdea ?
Cum raportez rapoartele ?
Cu ce descui imaginea
Când ai pierdut cheile ?
Nu e oare poarta deschisă deja ?
Ori ți-a murit de tot imaginația ?