am să-ți povestesc într-o zi
despre o clipă de-a mea oarecare
desprinsă din seninul unei
flori de nu-mă-uita
într-adins revărsată-n uitare
peste pervazul ferestrei dinspre
timpul din ea
petalele ei, secunde paralele
nu se-ntâlniseră niciodată
se cunoșteau doar așa
din auzite
intuindu-și singure și parfum
și culoare...
ca să n-o irosesc
am ascuns-o în privirile unui
apus ruginiu-auriu
și-atunci
în semn de mulțumire
mi-a promis că-mi v-a zâmbi
de fiecare dată
cățărată
pe un nou și timid răsărit de soare
ca Mâna Maicii Domnului pe
gardul viu...
ia-uite!
iar s-a facut prea devreme tarziu!