frunze de ceară
luna amară
toamna sfâșiată printre copaci

frunze desprinse
din lumi neatinse
copacii-s de lună agățați

cade ca o frunză
luna în spuză
e toamnă în copacii goi

se-adună a furtună
luna-i nebună
plouă și frunzele-s moi

intră în iarnă
luna beteagă
țurțuri de lumină împletind

prin viscolul iernii
se cern vecernii
suflete frunză răscolind

gerul brumat
cade scrumat
frunzelor acoperindu-le urma

doar pe tine te am
și-o gutuie la geam
va fi luna
de acuma