ceva migrează din mine
cu fâlfâit de aripi arse spre
un tărâm ce nu apare pe vreo hartă
nu încape în nicio ilustrată
pun paharul la peretele dinspre neant
și ascult un cântec ciudat
ca de oase în care suflă buze de vânt
scârțâie o ușă neunsă ceva se deschide în
aerul atins de vermină moartea se-
aude cum vine cu copite grele pe prund
tremură frunza în mine
strigoii suflă în lampă vin păsări mari
de la pol morții au prins promoroacă în barbă
o luminiță abia de mai pâlpâie pe cer
spre ea copilul din mine aleargă
în urmă se aude-un priveghi în față
lumea întreabă cine e ăla
pe care l-ai lăsat în urmă copile singur
și fără de umbră el plânge printre
cireșii din livada copilăriei s-au
transformat demult în cruci lângă ele
o femeie în negru mă strigă mă caută
prin toate fotografiile decolorate de vreme
eu nu răspund nu am timp
curăț de omizi și de crengi uscate
cireșii care înfloresc senini an de an
în cel rămas în urmă