fantasme ancestrale mă bântuie-n ocult
când viscolele toate scrâşnesc acut în farduri
şi caii de zăpadă mă poartă spre demult
când luna mai cădea în săbii printre arbori

spre noi se-ndreaptă poluri şi năpustiri de vânt
şi păsări boreale ne duc tot mai departe
şi prin lunete oarbe mă chinui să te văd
când suntem prizonierii infernului lui Dante

ninsori rostogolite peste un glob de fier
prin inerţia mută ne-apasă omoplaţii
şi se-ncleştează munţii rupându-se de cer
strivindu-ne de margini subţiri de constelaţii

iar printre orizonturi îţi văd suavul trup
când purgatorii albe încep a se desface
şi mai aud flagrante ecouri cum erup
din umbra care caută în tine-a se preface