Mai coboară Doamne puţin pe pământ,
Să roteşti înc-odată moara de vânt
Şi adună toţi norii pe cerul opac,
Apoi poţi să aşterni şi zăpada din veac

Mai coboară Doamne lumini de Crăciun,
Când o stea şi-o planetă se suprapun
Şi mai spune-mi te rog, printre două ninsori,
Cât e iad şi cât rai peste-aceşti muritori?

Şi pogoară Doamne puţin dintre sfinţi,
Când se lasă tăcerea peste părinţi
Şi te uită din turlă la omul de rând,
Apoi stinge iubirea de pe pământ

Şi te rog în genunchi, printre două iertări
Mai repetă-mi şi mie ziua de ieri,
Porunceşte spre lume un ultim salut
Şi dispari prin zăpezile de mai demult

Să ne faci doar un semn dintr-un capăt de zări,
Când ne ninge fantastic cu depărtări,
Şi mai dă-ne curaj la o cruce de drum,
Să mai ţinem în mâini lumânarea de scrum

Între datini şi cer, între mit şi păcat,
Sunt nebun şi boem pe un glob tot mai plat,
Dar încearcă să-mi spui printre două idei,
Dacă ninge cu iezi sau mă ninge cu miei

Când te-ntorci peste timp într-un rai absolut,
Să prefaci în abstract tot prezentul de lut,
Să începi din nimic, să termini cu un vers,
Şi răstoarnă pe-un rug tot acest univers !