Cad în ce sunt și din cădere
Îmi dăruiesc ființei trecerii.

Nemaifiind în ceea ce rămân,
Între ce a fost și ce vine
Fiind rămân în cuvânt.

Și în cădere mă învârtesc.
Mă las uitat de lumi adâncind
În depărtări care mă desăvârșesc
Înălțat spre crugul ceresc.

Căderea mea până la capătul lumii
E o simfonie ce se împletește singură.
Un cer care se adâncește în alte ceruri.
Umbră a umbrei, lumină a luminii
Care desenează distanțe lumii
Rostuind din cuvinte.