Îți amintești acele șerpuiri prin care
Ne urcam pe ascuns în pomul cunoașterii?

Te dezveleam de orizonturi și soare
Și ne înmiresmam încheieturile
Din plexul luminii solare.

Și … îți mai amintești cum nimic nu conta,
Ci numai că mi te dăruiai din neființă?

Cum ascunși în labirinturi ne imaginam
Că numai noi am putea călători
În uitarea uitărilor?

Și mai știi cum ni s-a desenat o hartă
Despre o lume pierdută și o țară uitată?...

Nici azi nu pot înțelege dezlânarea,
Firul care ne-a țesut întrebarea
Împletită parcă de umbra ta!