mai leagănă-mi la piept pruncia, mamă
deși mă nasc în rând cu toți bărbații
să uit aș vrea zenit, să-l poarte alții
și încă sânul tău să-mi fie cramă.
să-mi cânte răsăritul vieții psalții
și să nu pleci în moarte îmi e teamă
că anii clipa aia rece-ți cheamă
rămâi, tactilă-n a iubirii spații.
amână azi al lebedelor imn
de dragoste secundele îmi umple
pe Domn în existențe să-l zidim.
și mângâie-mi amarul de sub tâmple
că-n amândoi când n-o să ne-oglindim
un dor nebun o jale-o să-mi întâmple