Pe această sferă de singurătate
Se dechide raiul pentru omul bun
Când se-aprinde steaua pe creştinătate
Şi se-aud colinde-n seara lui Crăciun

Iar în calendarul anului ce trece
Mă resimt în oase, mă resimt în voi
Cât mai arde-n vatră focul ăsta rece
Eu mă uit în faţă dar şi înapoi

Nu vă temeţi oameni, nu-i ceasul din urmă
Nu e nici întâia, nici ultima zi
Dar veniţi în hoarde până se prezumă
O dorinţă sacră de-a mai dăinui

Să plecăm cu toţii pe cărarea care
Punţi peste prăpăstii încă ne unesc
Vom aprinde–n munte albe felinare
Sufletelor toate care mai iubesc

Şi chiar de se bagă multă lume-n faţă
Cu pretenţii multe şi multe nevoi
Noi suntem chemaţii ce vor fi în viaţă
Şi în lumea asta şi-n cea de apoi

Treptele acestea urcă şi coboară
Şi-am să fac cândva un semn din alt tărâm
Vă mai cânt refrenul sub un brad din gară
Şi vă spun adio dar încă rămân

Când răsare steaua dincolo de neguri
Noi aprindem facle într-un alb decor
Să fie salutul pentru cei ce-s singuri
Puntea lumii noastre către lumea lor