poemul începe înjurând și scrâșnind din dinți ca vocea bunicului uitată în crivățul din bărăgan stau la priveghi într-un hambar afară pe peretele căminului cultural se proiectează o lumină nepământeană marca mosfilm eroul este slab tras la față ca mortul nostru pe care nimeni nu îl știe nimeni nu îl revendică pe care toți îl iubim fiindcă ne amintește de morții noștri fugiți într-o noapte în munți la partizani în urma lor licăresc pe morminte ca niște stele focuri pentru cei rătăciți găina neagră am tăiat/ 99 de cruci am înălțat/ pe cale/ pe cărare/ să fie de luminare/ să fie de iertare/ lu’ cutare la căminul cultural katiușele de la stalingrad continuă să desțelenească cerul după sârma ghimpată a realități noi apărăm ultima palmă de rai umăr la umăr stăm cu morții noștri dragi răsucim o mahorcă și cântăm balada lu' mantu fiule iată calu' său/ spune-n șoaptă dumnezău poveștile ne stau cusute de pleoape ca un giulgiu de moarte și ne apasă cu greutatea piramidei mari din gizeh pământul prieteni este al celor care se acoperă cu el dau eu să rostesc dar nimeni nu mă aude nimeni nu mă vede într-un colț 2 babe descântă de moroi/ de strigoi/ cu 3 picere dinapoi/ de 4 împiedicat/ de 5 dăochiat atunci găina neagră a strigat numele mortului în aramaică imediat a dat buzna de pe ecran un gaz din care a descălecat antichristu’ cu copita despicată/ cu suflarea-nveninată doar loviturile cu patul armei par a fi cât se poate de reale culcat mama voastră de sabotori actele la control ascultător le arăt buzunarele cusute dom’ majur banditu’ ista n-are la el decât 1 bucată fotografie dar chipul e atât de șters de soare de ploi că tare mă tem că e vreun strigoi